#Neampornit

#NeamPornit – campanie națională de promovare a turismului din Republica Moldova

Agenţia de Investiţii din Republica Moldova a lansat un chestionar online, pentru susținerea operatorilor și agențiilor de turism. Sondajul realizat de compania “Magenta Consulting” este parte a campaniei naționale #NeamPornit, iniţiată pentru promovarea destinațiilor turistice din țară și susținerea agenților economici din industria turismului intern, transmite MOLDPRES.

Sondajul realizat prin chestionare își propune să găsească o serie de răspunsuri la întrebările: Ce așteptări aveți de la o călătorie prin Republica Moldova ? Ce tip de odihnă vă place? Cât sunteți gata să cheltuiți pentru o zi de odihnă în țară? Ce fel de experiențe ar trebui să conțină pachetul de servicii turistice pentru o călătorie de week-end în Moldova?

“Atât la nivel global, cât și la nivel național, pandemia a produs pagube serioase pentru întreg sectorul turistic. Acum, însă, este momentul să punem umărul la redresarea situației și să facem unele schimbări.  Prin sondajul #NeamPornit la care facem apel public către toți cetățenii țării să participe, ne propunem să aflăm profilul și așteptările turistului local pentru ca agenții economici din industria turismului, agențiile de turism să-și adapteze ofertele la așteptările și posibilitățile cetățenilor noștri. Relansarea turismului intern, poate fi o etapă de dezvoltare a sectorului, pentru a fi mai competitivi la nivel regional, iar crearea unei oferte diversificate de produse turistice va mări atractivitatea țării pentru turiștii străini”, a explicat Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții.

Potrivit lui Dumitru Slonovschi, director “Magenta Consulting”,  sondajul face parte dintr-un studiu mai complex. Este vorba despre un sondaj online, unul la telefon și focus-grupuri care au fost deja elaborate.

“Întrebările au fost formulate de experți într-un limbaj accesibil pentru toți utilizatorii. Vă îndemnăm să completați chestionarul, care vă va lua doar şapte minute și să îndemnați și prietenii să o facă. Ulterior, vom elabora un set de recomandări pentru agențiile de turism ca să creeze produse interne adaptate”, a menţionat Slonovschi.

Despre #NeamPornit

Campania națională #NeamPornit a fost lansată la sfârșitul lunii aprilie de către Agenția de Investiții. Agenția promovează Moldova drept o destinație turistică de experiențe autentice și neexplorate.

Inițiativa are ca scop stimularea creării de oferte turistice locale. Totodată, creșterea consumului produsului intern, în contextul în care, sectorul ospitalității a fost dur lovit de efectele pandemiei de COVID-19.

Partenerii campaniei sunt: Agenția Creativă „Publicis”, agenția de comunicare „Profile”, „Simpals” și „Magenta Consulting”. În susținerea acțiunilor campaniei se pot ralia și alți agenți economici, dar și toți doritorii de a-și (re)descoperi țara.

Organizatorii au anunțat că pe durata campaniei, se vor desfășura evenimente-surpriză. De asemenea, vor fi organizate și evenimente online, vor fi lansate inițiative noi, toate având scopul de a descoperi, promova și susține produsul turistic intern.

Vă aștept cu video-uri din călătorii pe canalul de YouTube #teiaucumine . Informații și știri din turism de ultimă oră găsiți pe pagina de Facebook . Poze din călătorii pe profilul de Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *